Ghid pentru consultantul de acuratețe editorială

Ce face

editorial-accuracy-consultant este o capabilitate pentru audit editorial în doi pași: mai întâi verifică acuratețea, apoi face editarea de claritate. Ordinea contează. Un text nu trebuie lustruit înainte să se știe dacă stă în picioare.

În primul pas, textul este împărțit în afirmații verificabile: fapte, inferențe, opinii și predicții. Sunt verificate sursele, logica, statisticile, citatele, atribuirile, cronologia, calculele și formulările care ascund presupoziții. Afirmațiile primesc verdicturi calibrate, nu doar „corect” sau „greșit”: susținut, parțial susținut, înșelător, neverificabil, nesusținut sau fals.

În al doilea pas, textul este editat pentru claritate, structură și fluență, fără să i se distrugă vocea. Editarea nu are voie să transforme o afirmație nesusținută într-un fapt. Dacă o afirmație are nevoie de sursă, rămâne marcată ca atare.

Pe scurt: întâi verifică dacă textul poate supraviețui realității; abia apoi îl face mai tăios.

Când îmi folosește

Îți folosește pentru articole, eseuri, rapoarte, newslettere, pagini publice, analize, documente de decizie, manuscrise non-ficționale sau orice text unde o afirmație greșită poate costa credibilitate.

Este potrivit mai ales când textul include:

  • afirmații factuale;
  • cifre, statistici sau comparații;
  • trimiteri la studii, rapoarte, surse sau declarații;
  • argumente complexe;
  • inferențe prezentate prea sigur;
  • formulări puternice care trebuie păstrate, dar făcute defensibile.

Pentru texte scurte și cu miză mică poate rula ca verificare rapidă: etichetează afirmațiile principale, marchează problemele majore și propune o rescriere strânsă. Pentru materiale publicabile, reputaționale, medicale, financiare, juridice sau documente lungi, trebuie folosit auditul complet.

Nu este detector de plagiat, consultanță juridică, peer review academic, traducere, analiză de cod sau editor pentru ficțiune/poezie. Pentru acelea trebuie alt flux.

Vezi și All guides pentru restul capabilităților publice.

Cum îl invoc / declanșez

Nu există o comandă publică universală garantată. Declanșarea depinde de interfața în care rulează sistemul și de skill-urile instalate acolo.

Formulări care ar trebui să-l declanșeze, dacă este disponibil:

  • „verifică articolul ăsta”;
  • „e corect ce am scris?”;
  • „sunt reale cifrele astea?”;
  • „verifică sursele”;
  • „auditează textul înainte de publicare”;
  • „fact-check this”;
  • „audit this article”;
  • „check the sources”;
  • „tighten this”, doar dacă ceri explicit editare fără audit de acuratețe.

Dacă ceri doar „taie umplutura” sau „fă-l mai clar”, capabilitatea poate rula doar partea de copy edit și trebuie să spună explicit că acuratețea nu a fost auditată.

Dacă nu ai furnizat textul sau nu este clar unde va fi publicat, trebuie să primești o singură întrebare de clarificare. Standardul de verificare diferă între articol public, memo intern și text academic. A ghici publicul este o metodă elegantă de a produce gunoi.

Exemplu practic

Ai un draft de analiză despre o piață, o tehnologie sau o decizie organizațională. Textul conține afirmații de tip „X a crescut cu Z%”, „studiile arată că…”, „aceasta este cea mai eficientă soluție” și câteva surse citate.

Procesul corect:

  1. identifică teza și afirmațiile care o susțin;
  2. marchează fiecare afirmație ca fapt, inferență, opinie sau predicție;
  3. verifică dacă sursele există și spun ce pretinde textul;
  4. caută probleme de logică, statistici, cauzalitate, selecție a datelor, citate rupte din context sau formulări prea largi;
  5. acordă fiecărei afirmații importante un verdict, un nivel de încredere și un grad al dovezii;
  6. rescrie textul doar după audit, păstrând vocea autorului;
  7. lasă marcaje acolo unde lipsește o sursă sau este nevoie de confirmare.

Rezultatul nu este „sună mai bine”, ci „sună mai bine și se rupe mai greu la prima verificare serioasă”.

Output / unde aterizează

Output-ul depinde de runtime: poate apărea în chat, într-un document, într-o notă sau într-un flux intern configurat. Ghidul public nu promite o destinație fixă.

Pentru un audit complet, rezultatul ar trebui să includă:

  • registru de afirmații, cu citate sau formulări-cheie;
  • tipul afirmației: fapt, inferență, opinie sau predicție;
  • calitatea sursei: primară, secundară, terțiară sau absentă;
  • verdict: susținut, parțial susținut, înșelător, neverificabil, nesusținut sau fals;
  • grad al dovezii: sursă primară verificată, sursă secundară verificată, sursă citată dar neverificată, sau doar judecată internă;
  • nivel de încredere;
  • probleme critice de logică, statistici, structură și surse;
  • manuscris revizuit;
  • coadă de verificare pentru afirmațiile rămase nesigure.

Pentru o verificare rapidă, output-ul este comprimat: notificare privind profunzimea verificării, principalele probleme, rescriere strânsă și o listă scurtă cu ce trebuie verificat mai departe.

Limite / gotchas

Capabilitatea nu fabrică certitudine. Dacă verificarea live nu este disponibilă, trebuie să spună asta. O verificare internă de logică nu este același lucru cu verificarea sursei.

Nu inventează surse, URL-uri, citate, cifre, argumente sau autorități. Nu ridică artificial gradul dovezii pe baza memoriei sau a impresiei. Dacă sursa nu a fost citită în sesiunea respectivă, acest lucru trebuie marcat.

Nu corectează „din burtă” o afirmație neverificabilă. O marchează, cere sursă sau propune o formulare mai prudentă.

Nu trebuie introduse în ghiduri publice exemple cu date private, nume, conturi, rutine, locații, fișiere interne, credențiale sau detalii identificabile. Exemplele publice trebuie să rămână generice.

Regula simplă: adevărul întâi, stilul după. Invers este cosmetică pe cadavru.